vineri, 25 martie 2016

Porumbita

     Diafana si delicata! 
     Dantela roz merge minunat pe hartia de culoare ivory.
  Aceasta este embosata cu un model elegant, completat cu  strasuri roz sidefate.
Marimea este aceeasi :D 8/4,5 cm.
    Praznic binecuvantat astazi, de Buna Vestire!
   Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească.

luni, 21 martie 2016

Gradina inflorita

   A venit primavara asa ca si botoseii (acestia) au inflorit!! Cu totul!! :D
   Si hartia este cu floricele dar si ei au fost primeniti in fata cu cate-o floare de organza.
   Iar floarea are la randul ei o mica floricica in centru. Pe lateral sunt " incheiati" cu cate o fundita dubla de organza. Danteluta intregeste aspectul lor elegant.
  
   Hartia are 180 g/mp si este cu doua fete. Deci si interiorul beneficiaza de culoare! :D
Marimea este aceeasi: 8/4,5 cm. :-))

marți, 15 martie 2016

Tabel de marimi

  Nu stiu altii cum sunt, dar eu una nu-mi pot da prea bine seama de raportul de marimi, cand mi se spun niste cifre. Ca de exemplu 8/4,5 cm! :D Si unde am mai primit si alte confirmari ca nu-s singura cu aceasta problema, am zis sa fac un fel de tabel de marimi, cum gasim pe net cand vrem sa comandam ceva, fara posibilitatea de-a proba.
  Ce inseamna botosei avand marimea de 8/4,5 cm?
  Cel mai usor mi s-a parut sa-i arat prin comparatie cu ceva. Cu ce are tot omul prin casa, ca sa-i fie usor sa-si dea seama.
  O bormasina de exemplu!!
 Dar cum nu toata lumea o avea, i-am pus langa o tesla. Geologii au ciocan special, bun de pus in poza pentru raportul de marimi, dar la mine-n curte nu creste asa ceva! :-))) Tesla aceasta a fost spalata, sa dea si ea bine, chit ca e mai modesta!
   Nu aveti tesla de scos cuie sau spart nuci pentru prajituri? Un patent poate?
    Mai ruginit, ca e mereu uitat in ploaie.... 
   Dar cu siguranta, daca ati ajuns sa vedeti botoseii, aveti prin casa un scutec de unica folosinta! Sau o suzeta!! Desi si acestea sunt mai mari, mai mici...

  Iata-i si alaturi de niste pantofiori adevarati!! :D Nu-s chiar marimea de nou nascut, ci ca la 3 luni asa!
  Ar fi mers pusi si langa o cutie de chibrituri, ca tot omul are, dar tocmai am ramas fara!! :-P  Asa ca-i arat la final langa o linie!

    Botoseii cu sireturi sunt cu o foarte mica idee mai mari! :-))) 8,5/5 cm. Dar pe viitor vreau sa fac si niste botosei mai generosi, cel putin ca marime. Am sa le fac si lor tabelul de marimi, cand vor fi gata!

luni, 14 martie 2016

Micul Print

   
    Pentru micul print din viata voastra, care-si traieste fericit copilaria, au aparut acesti botosei. Formeaza de fapt un set, cu 20 de modele. 
  Am facut spre exemplificare doar 3 modele. 
  Cu danteluta de bumbac alba si fundite de satin si organza.
   Un alt model este acesta:
  L-am incercat si cu organza albastra, dar merge foarte bine tot una alba!

  Daca doriti un set, sa stiti ca nu pot sa fac numai dintr-un singur fel, adica numai cu buline sau numai....asa:
  Vin cu totii impreuna!! :D
  Asa e hartia, de la Stamperia! Are 170 g/mp, iar marimea lor este de 8/4,5 cm. 

sâmbătă, 12 martie 2016

Pisicutele pofticioase

  Sau ar trebui sa le spun...neastamparate?! Imi place modelul de la hartia aceasta foarte mult! Dar asa ce ma chinuie, ca nu stiu cum s-o pun in valoare mai bine!! Am zis: hai sa fac botoseii cu sireturi si sa gasesc niste pestisori care sa atarne la nasul pisicilor pofticioase (ca asa sunt ele in general, nu? :D).
Nu-s multumita insa de pestisor. Stiti cumva unde pot sa gasesc ceva potrivit??  Mai am ceva, dar sunt mici, nu merg....
   Am mai incercat o varianta. Cu dantelua galbena si organza de aceeasi culoare. Parca ar merge si asa... Desi pisicile stau in cap acum :-))), ca dupa ce-am taiat hartia mi-am dat seama de greseala!!
    Iata si varianta pe verde. Danteluta e verde pe afara si alba pe interior.
Asa ca la final pisicutele mi-au dat batai de cap. Ca toate pisicile, numai ca de aceea le iubim!! :D

 "Cea mai mica dintre feline este o adevarata opera de arta." 
                                    - Leonardo da Vinci



vineri, 11 martie 2016

Botosei in stilul anilor 1909

  Cu ceva vreme in urma am gasit o imagine despre botoseii/cizmulitele anilor 1909, la inceput de secol 20:
  
   Moda de la Baltimore, Statele Unite! :D Asa ca am trecut la treaba si am incercat sa-i croiesc, sa vad cum aratau si cum se incaltau domnisoarele si doamnele acelor vremuri. I-am facut dintr-o hartie de bumbac, care, cred eu, se potriveste cu acest model mai special. 
  Poate o fi revenit moda aceasta si mai tarziu, nu stiu! Cert e ca sunt mai diferiti. Talpa este subtire si alungita. Mi se pare interesant cum se continua pe glezna!
  Am incercat sa-i infrumusetez diferit, sa vad diferentele. 
  Sper ca va puteti da seama putin, cum era atunci. Acum107 ani. Alte vremuri!! :-)

 

joi, 10 martie 2016

Si liliacul a-nflorit!

  O asa hartie frumoasa merita ceva deosebit! Culoarea este atat de calda si placuta!

  Setul de hartie, de la Papermania, contine 32 de modele diferite, toate in acelasi ton de lila. Pe acestia i-am vazut acoperiti finut c-o danteluta de bumbac alba, cu fundite duble de satin pe lateral iar in fata cu cate o fundita de organza mov.
  De minune se potrivesc si niste perlute dar si fara ele tot eleganti sunt!
  Pe o pereche de botosei, iesiti dintr-o alta hartie am pus o fundita diferita.
  Tot cu danteluta de bumbac alba. Prinderea ei este o treaba foarte lipicioasa :D, dar rezultatul se merita!
   Iata si un alt model de hartie din acest set. De data aceasta danteluta este lila si putin mai grosuta.
   De aceea i-am pus numai fundite albe. De organza si satin. 
  Am facut mai multe variante, fiindca gusturile difera. Pot fi facuti ori numai cu fundite albe, ori cu o anumita nuanta de mov, ori cu perlute sau fara, cum ii place fiecaruia! Hartia este de 160 g/mp iar botoseii masoara 8/4,5 cm.